Eternul “la cumparaturi”: cosul saptamanal sau cumparaturi de ocazie, de imbracat sau de scoala, cosul zilnic sau de moft.

Am ajuns in punctul in care “la cumparaturi” mergem impreuna. Da, toti 4. Si asta dupa ce am trecut prin mai multe faze si am experimentat tot felul de intamplari.

La inceput, cand eram atat de incantati de copil si nu voiam sa ne despartim de el niciunde, pe la 5 luni ale lui Stef (undeva prin mai 2008) , ne-am facut un plan elaborat si am plecat spre Ikea. Prima experienta cu bb “la cumparaturi” a fost ceva mai mult decat ne-am asteptat pentru ca, aglomeratia ne-a lovit in plin, foamea, nevoile bebe-ului si o ploaie torentiala ne-au cam inchis pofta de vizitat magazine insotiti de bebe. Nu la mult timp, a facut si prima viroza, categoric ne-am invinovatit ca de la Ikea a luat virusul. Si de atunci am ramas la faza : mergem singuri la cumparaturi ( “singuri” insemnand “singur” pentru ca unul statea acasa cu Stef iar celalalt pleca de capiu prin magazine cu lista la buzunar). De cele mai multe ori, mami a ramas acasa.

La 8 luni ne-am luat iar inima in dinti si am fost in Cora. Iesirea nu s-a mai soldat cu nicio aventura de raceala, dar am conchis ca totusi aglomeratia din supermarket nu e benefica pentru copil.

Am continuat cu stilul “colindarii magazinelor de cartier”:  intrat din usa in usa dupa toate necesare, mers la piata dar tot cu bebele in carucior, dar macar mergea pe afara si impuscam mai multi iepuri deodata: aer (asa poluat cum e el), socializare (pentru ca mergeam 2-3 mamici), eficienta, schimb de pareri etc. De data asta, mingea era la mami, iar tati era scutit de saptamanala alergatura prin supermarket dupa SF-urile mamei. Perioada a fost benefica pentru plimbari si imprieteniri, faceam cu randul: o mamica stea cu 2-3 bebelusi in carucioare pe o straduta laturalnica, se juca cu ei, iar alta mergea la cumparaturi, se intorcea respectiva si tot asa. Treceau cam 2 ore in stilul asta, dar deh socializam, ne intorceam acasa cu carucioarele pline si cu copiii cu pofta de mancare.

Pe la 9 luni, Stef s-a imbolnavit grav si am patimit mult prin spital, asa ca de atunci, din toamna lui 2008, Stef nu a mai pus piciorul in niciun magazin, decat foarte tarziu, dupa 4 ani si atunci statea cineva cu el la usa, doar ca sa vada si el magazinul pentru max. 5 min si apoi ieseam. Racelile au aparut si fara gradinita si fara magazine, dar decizia era luata. NU AVEA VOIE!

Chiar si dupa ce a venit Theodor, iesirea in magazine s-a inasprit pentru ca se marea riscul de a aduce acasa virusi si se imbolnavea bebele mic.

Dupa ce am revenit in Bucuresti, in toamna lui 2014, deci la 7ani aproape ai lui Stef, nevoita de imprejurari, cu un Theodor de 2 ani jumate, foarte activ, cu un copilan care trebuia luat de la scoala la pranz, a trebuit sa intru in magazine. Pentru o paine, pentru un lapte sau iaurt, nu puteam sa fac exercitii de imaginatie cum sa ajung singura in magazin si nu era convenabil nici sa mai incarc pe parintele care mergea la lucru cu o lista interminabila de achizitii gospodaresti.

Incet, incet, am acceptat ca oricum virusii circula oriunde te-ai duce, ca suntem intr-adevar expusi la risc daca mergem in locuri aglomerate, dar ca nu ne putem feri la infinit si nici pe copii nu-i putem priva de a le arata macar cum se cumpara un lucru.

Dupa ce a inceput scoala, Stef a inceput sa adune si sa aduca toti virusii existenti in clasa si, in aceste conditii, Theo a fost non stop bolnav, ca si cum si el ar fi fost in colectivitate. Ce sens mai avea regula de a fi interzisi in magazine ?!

A venit si ziua cand am fost prima data, cu ei amandoi in supermarket. Nu au patit nimic, nu s-au imbolnavit de la magazin, nu au facut circ ca vor nu stiu ce chestii si noi ne-am facut treaba extrem de rapid si eficient dupa o lista bine scrisa.

De atunci, au fost multe iesiri in patru, copiii s-au prins ca pot si cere, ca pot si cere si pot si plange, ca pot face si circ si li se si da, ca pot face si circ si nu li se da, ca se pot pierde, au invatat ca pot sa economiseasca si ei banutii castigati cu diverse ocazii si ca si-i pot cheltui pe ce vor ei si ca pot sa si plateasca singuri la casa, au invatat cum arata banii si la ce se folosesc, au invatat multe lucruri si cel mai important este ca NOI, parintii, am invatat ca putem sa ne infrangem anumite frici daca stim sa ne organizam.