Ca este gelos , asta am aflat cu mult inca sa fie nascut Theodor, fratiorul, dar lupta pentru atentie se da pe toate planurile, inclusiv atunci cand mami trebuie sa hraneasca fratiorul .

Pe cand avea Theodor vreo 2 luni , a venit la noi in vizita o doamna doctor pediatru, care mi-a spus ca ” Atunci cand il alaptezi pe Theodor, pe Stefan sa il trimiti in alta camera. Copilul mai mare are o suferinta reala, pe care nu o poate exprima, incearca sa faca orice ca sa fie si el la fel ca bebelusul si mai ales in astfel de moment cand ar vrea si el sa suga, fratele mai mare sufera un regres, numai sa fie si el bagat in seama. Nu are varsta necesara sa accepte ca sunt momente cand mama are nevoie de timp pentru noul pui.” Stefan a fost prezent la toata pledoaria doctorei si in acel moment, eu cu bebele la san, el si-a gasit o perna , si-a asezat-o langa mine si si-a pus si el capul acolo, fara sa spuna nimic m-a imbratisat cu privirea si a confirmat ca si el vrea sa fie ca bebe. Doctora a continuat ” Vezi, ce dovada mai clara vrei! Copilasul sufera dupa mamica lui!”

M-a obsedat acest moment  Vorbele ei au fost ca un cutit atunci, nu eram pregatita decat sa aud “lapte si miere”, sa am copiii alaturi de mine, nu sa-i indepartez. Nu imi trecea prin cap nici macar o secunda sa-l trimit pe Stefan la plimbare pentru ca eu aveam de hranit bebelusul. Mi se parea mult mai natural sa-l tin aproape, sa-i explic ca asa trebuie sa se hraneasca de la san si nu de la biberon, sa vada cum se bucura un bebe cand e brate la mami si cand fratiorul ii vorbeste. Timpul mi-a demonstrat ca am avut dreptate.

Cum a integrat Stefan acest moment de alaptare in viata lui?  In timp, pe indelete.

I se parea ceva rusinos, ceva care nu trebuie abordat de fata cu alta lume, i s-ar fi stirbit din faima lui de baiat mare, care nu mai trebuie sa suga , care inca bea lapte, dar il bea din cana. Avea in cap ca bebele creste mai repede si trebuie sa se adapteze si el la stilul “biberon”. Asa ca in mai multe randuri, s-a prezentat la bebe cu lapte in biberon, obiect pe care fratiorul l-a dispretuit din prima clipa de viata si cu care arunca de toti peretii. Frustrarea lui Stefan a crescut si mai mult, dar nu si-a aratat furia pe fata, a ticluit alte planuri.

In alte randuri, a vrut si el sa suga titi, sa vada cum e , ce gust are laptele de la mami, dar a fost dezmagit pentru ca nu vine ca la biberon, ca trebuie sa depuna efort si pana la urma “este laptele lui Theo”.

Ieri mi-a facut marturisirea si cred ca, undeva, cumva , rana lui se inchide, dupa deja 2 ani in care nici un plan nu i-a iesit, s-a resemnat :

Stefan :” Mami imi pare tare rau ca eu n-am vrut sa sug titi! Imi pare foarte foarte rau! De ce oare n-am vrut si eu sa sug mai mult, sa vad si eu cum e laptele adevarat de mami! ”

Eu :” Dar dragul meu, nu ti-am dat mereu lapte praf, ci puneam lapticul meu in biberon si ti-l dadeam !”

Stefan :”Nu, nu asta! Trebuia sa sug mai mult, acum nu o sa-mi aduc aminte niciodata ce gust minunat are laptele de la tine, mami! Theo o sa-si aminteasca mereu ! Si eu nu mai pot sa beau acum laptic de la tine pentru ca nu mai stiu!”

Eu am ramas fara cuvinte, n-am considerat ca mai trebuie sa mai completez cu ceva, Stefan s-a intors cu spatele la mine, fara sa mai aiba rusine de acest “fenomen” si s-a dus la joaca.

Ieri am primit lectia de sinceritate.