Dehiscenta abdominala si sportul

Stefan s-a nascut cu dehiscenta (departare) abdominala. Linia alba, cea care uneste acesti muschi este mai lata. Poate intereseaza si alte mamici acest subiect, de aceea vreau sa vorbesc despre el.

Cum ne-a fost prezentata problema dupa nastere: ca avem un bebe care trebuie operat pentru a i se pune “plasa chirurgicala” pentru a-i sustine abdomenul. A fost tinut la terapie intensiva, la lampa cu lumina ultraviolet mai mult de 24 h in ideea ca este un bebe care nu va supravietui oricum (doctorii ziceau ca o “malformatie aduce cu ea alta malformatie” ) si ei fac tot ce pot ca sa-l ajute: sa-l tina la cald si la ultraviolete.

Nu am crezut nici o secunda ca doctorul neonatolog vorbeste serios si, aflata inca sub efectul anesteziei totale de dupa cezariana, imi parea ca totul este o poveste. Bebele meu era cel mai gras si cel mai frumos intre acei prematuri din incubatoare. El era asezat pe o masa calda, in pampersi doar si cu ochelari la ochi. Mi-l aducea sa-l alaptez la cerere, dar in mod sigur cand plangea si nu aveau timp de el, i se administra lapte praf cu glucoza, dar asta este alta poveste. Dupa cele 24h a fost adus in salon si apoi nimeni nu s-a mai interesat de “muschii” lui. Doar doctora mea ginecolog venea periodic sa-l verifice (ginecolog da…nu neonatolog/ pediatru/ chirurg) si mi-a spus ca “Cei de la neonato, nu-mi explic de ce, vor sa omoare mamele. Ai un copil sanatos, cu o mica problema la muschi, care se va rezolva prin sport..mult sport. Dar nici vorba de plasa chirurgicala. Are toate organele asezate la locul lor, respira, se hraneste cum trebuie, nu este de operat acest copil!”

Ulterior, treziti brusc din visul nostru frumos de a avea un bebe sanatos, ne-am transformat in alergatori dupa doctori de diferite specializari. Au venit pe rand, acasa, pediatru , doctor de familie, asistente si pe rand am fost si noi la ecografii/ radiografie si la chirurgie. Nici unul nu ne-a recomandat operatia, doar sport – mult sport si in special inot.

Lunile au trecut si la 5 luni a facut prima viroza, apoi la 10 luni o bronsiolita foarte urata care ne-a marcat pe viata si cand, intr-adevar, puteam sa-l pierdem, apoi diagnosticul de astm si recomandarea de la doctorul pneumolog sa fim cat mai precauti cu el pentru a preintampina crizele de astm: la mare si la salina dupa 3 ani. Am inghitit in sec si increzatori ca facem ce e mai bine, am amanat orice tentativa de inot.

Toti doctorii priveau acum doar partea cu virozele si nici unul nu mai acorda atentie muschiuletilor abdominali. De fiecare data intrebam, de fiecare data “o sa se dezvolte si nu se va mai vedea , plus ca este baietel si nu-i sta rau cu un pic de burtica..” Da, am primit si acest raspuns.

Cum a fost evolutia: linia alba nu si-a modificat dimensiunea de la sine si nici muschii nu si-au dezvoltat masa fara efort suplimentar.

In primavara lui 2010, cand avea 2ani si 4 luni, am observat ca merge foarte aplecat in fata, mai mereu dadea sa cada. Atunci am crezut ca are probleme la picioruse, la sold si am fost la chirurgie pediatrica. In sfarsit cineva s-a aplecat si asupra problemei lui: muschiuletii si chiar daca am radiat copilul mai degeaba (pentru a vedea o eventuala displazie de sold) , am aflat ca : muschiuletii departati au dus la o marire a volumului toracic, coastele au fost impinse in afara dand aspect de coaste evazate (ca la rahitism),  abdomenul a iesit in afara, centrul de greutate al corpului s-a mutat mult in fata si astfel copilul incearca sa se echilibreze prin mers, prin acel mers de ratusca, mult in fata.

De-abia in vara lui 2011, la 3 ani jumate, am inceput sa-l ducem la inot, la piscina unui hotel mai intai, impreuna cu tati, vreo 3-4 sedinte am fost. Apoi la un centru sportiv, tot cu tati, dar deja vroia numai in brate si nu executa miscari de inot. Vroia sa se plimbe cineva cu el prin apa mai mult. Din motive de raceala , am facut pauza pana in primvara lui 2013 cand, hotarati, l-am inscris la instructor.  Am fost 10 sedinte, dar din diverse motive nu pot sa spun ca a invatat sa inoate..mai mult sa stea in apa sa se increteasca. Din 20.11.2013 am schimbat centrul si instructorul si speram ca va fi mai bine.

Din toamna lui 2013 am inceput si orele de dans sportiv. Aici nu am nici o asteptare de la el, doar vreau sa se miste pe muzica si sa faca putina miscare pentru a-si dezvolta musculatura. Daca ii va placea si va vrea sa continue este alegerea lui.

Mersul lui Stef este in continuare afectat, corpul este indreptat in fata si nu de putine ori a cazut si s-a accidentat la buze, nas sau barbie. Pentru ca nu a avut capacitatea sa inteleaga ce inseamna o pozitie corecta de mers, acum am descoperit ca are varsta potrivita pentru a intelege acest lucru si il atentionez de fiecare data, ii arat cum trebuie sa mearga si a inceput sa coopereze- dupa 5 ani jumate. Acum isi doreste sa mearga frumos ca sa nu mai cada.

Noi ne-am obisnuit cu acest stil al lui de a merge, de a se comporta, dar in mediile in care a fost introdus (gradinita, inot, dans) adultii formatori au observat ca este ceva la el  si am fost nevoita sa dau explicatii. Si da, m-a auzit o data cand explicam si acum stie ca are ceva la burtica, ca trebuie sa ajutam burtica sa se faca mai puternica.

Ce am invatat din toata aceasta aventura :

  1. ecografia pentru a depista displazia de sold (indiferent de sexul copilului) ar trebui facuta obligatoriu, gratuit, la nastere.  Lucru imbucurator, la nasterea lui Theodor, am primit recomandari de la toti doctorii pentru a-i face aceasta ecografie si am considerat ca este inca o analiza pentru comisioane, dar am facut-o stiind ca pe Stefan l-am radiat degeaba. Mai tarziu, nu stiu exact varsta, se considera mai concludenta radiografia. Si da, la fetite este mai frecventa, dar se poate intampla si la baieti.
  2.  orice problema observata de vreun doctor la bebe este bine sa nu fie lasata neexplorata
  3. daca exista recomandare pentru activitate sportiva, sa fie respectata cat mai repede.
  4. ascunderea adevarului fata de copil, nu il ajuta in nici un fel sa se cunoasca; abordarea cu tact si la o varsta potrivita a oricarei problemute poate aduce inca un partener in lupta spre mai bine. Iata ca deja el constienteaza si este un motiv solid pentru care vrea sa continue activitatea sportiva, care il solicita foarte mult altfel.
  5. sportul ajuta atat fizic cat si psihic, mai ales copiii. Sportul secreta acea doza de “bine” si da dependenta, astfel ca sunt zile cand vrea cu toata fiinta sa faca miscare. Mai bine o ora de miscare decat o ora de stat la desene.
  6. activitatile formeaza programul unui copil si ii ofera alta perceptie a impartirii zilei. Stefan a facut, din proprie initiativa, orarul saptamanii si este foarte dornic sa-si ocupe timpul si cu alte activitati : desen, pictura sau contructii. Singur isi gaseste echilibrul activitatilor; doreste activitati mai putin solicitante, pentru minte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *